CANNES 2014. Festivalul se deschide cu un film controversat: „Grace de Monaco”, regizat de Olivier Dahan

CANNES 2014. Festivalul se deschide cu un film controversat: Grace de Monaco, regizat de Olivier Dahan
Publicat: 14/05/2014, 14:08

Cea de-a 67-a ediție a Festivalului de la Cannes va debuta miercuri seară, cu biografia contestată „Grace de Monaco”, în așteptarea părerilor criticilor despre noul film semnat de Godard și a controversatei versiuni cinematografice despre scandalul DSK, informează AFP.

Între copiii lui Grace și Rainier, care nici nu vor să audă despre acest film, și influentul distribuitor și producător Harvey Weinstein, care i-a cerut regizorului Olivier Dahan un alt montaj pentru publicul american, „Grace de Monaco” nu pare să demareze sub cele mai bune auspicii.

„Vânătorii” de autografe care au campat deja în fața covorului roșu de la Cannes nu îi vor vedea astfel pe membrii familiei princiare monegasce. În schimb, Nicole Kidman, care o interpretează pe Grace de Monaco, va fi prezentă la Cannes, miercuri seară, la premiera filmului. Nicole Kidman este prima dintre vedetele hollywoodiene care vor fi prezente pe Croazetă până pe 25 mai: Robert Pattinson, Kristen Stewart, Hilary Swank, Ryan Gosling, Tommy Lee Jones, Catherine Deneuve și Marion Cotillard. Starurile de film vor fi protejate de un dispozitiv de securitate întărit față de edițiile precedente.

În privința controverselor, nu trebuie uitat filmul „Welcome to New York”, inspirat din scandalul în care a fost implicat fostul director al Fondului Monetar Internațional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, în care rolurile principale sunt jucate de Gérard Depardieu și Jacqueline Bisset. Indiferent dacă va fi reținut sau nu în selecția oficială, promotorii săi îl vor proiecta la Cannes și vor lansa acest film direct pe DVD, în sistem de comandă, pe 17 mai, în Franța, dar nu și în sălile de cinema. „Este o veritabilă blasfemie”, afirmă administratorii de cinematografe.

Cursa pentru trofeul Palme d’Or va debuta joi pentru cele 18 de filme în competiția oficială, care reunește câteva valori sigure caneze („mereu aceiași cineaști!”, strigă alții): frații Dardenne (Belgia, au deja două Palme d’Or la activ, câștigate în 1999 și 2005), Ken Loach (Marea Britanie, Palme d’Or în 2006) și Mike Leigh (Marea Britanie, Palme d’Or în 1996), David Cronenberg (Canada, Premiul special al juriului în 1996), Naomi Kawase (Japonia, Marele premiu al juriului din 2007) și Nuri Bilge Ceylan (Turcia, Marele premiu al juriului din 2011).

Revenirea în competiția de la Cannes, cu filmul „Adieu au langage”, a lui Jean-Luc Godard, celebrul regizor franco-elvețian, uneori denigrat, dar mai des adulat, îi face deja pe cinefili să tremure de nerăbdare. Godard nu a fost niciodată premiat pe Croazetă.

La Cannes va fi însă și „sânge proaspăt”, precum canadianul Xavier Dolan, care se va afla pentru prima dată în competiție, la vârsta de 25 de ani. Acest tânăr cineast talentat va prezenta „Mommy”, în condițiile în care cel mai recent film al său, „Tom à la ferme”, rulează încă în sălile de cinema.

Alte nume noi prezente în competiție: americanul Bernett Miller, regizorul celebrului „Capote”, cu Philip Seymour Hoffman, italianca Alica Rohrwacher și argentinianul Damian Szifron.

În ceea ce privește prezența franceză, Bertrand Bonello va prezenta pe Croazetă mult așteptatul „Saint Laurent”, la doar câteva luni după lansarea pe marile ecrane a unui alt biopic despre celebrul creator de modă Yves Saint Laurent.

Două tandemuri de actrițe sunt și ele așteptate la Cannes: Juliette Binoche și Kristen Stewart, în „Sils Maria”, de Olivier Assayas; Bérénice Bejo și Annette Benning, în „The Search”, un film despre războiul din Cecenia, de Michel Hazanavicius.

Cu toții vor fi departajați de un juriu prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câștigat trofeul Palme d’Or pentru lungmetraj, cu „Pianul”, în 1993. Cineasta va avea alături de ea în juriu actori precum Willem Dafoe și Carole Bouquet, dar și regizori, precum Sofia Coppola, Nicolas Winding Refn și Jia Zhangke.

Cannes-ul este, totodată, cea mai mare piață de film mondială, un loc unic, unde producătorii vin să prezinte fragmente de filme aflate încă în producție sau scene deja finalizate, pentru a găsi cumpărători din toate țările.

China, căreia occidentalii îi fac ochi dulci din perspectiva unei uriașe piețe potențiale, se prezintă în acest an la Cannes cu o delegație record de 400 de persoane.

Cinefilii vor putea de asemenea să se desfete cu filme proiectate în afara competiției și în „Séances spéciales” și mai ales cu filmele tinerilor autori din Quinzaine des réalisateurs și cu cele ale unor veterani ai cinema-ului, precum britanicul John Boorman, în vârstă de 81 de ani, și maestrul japonez al desenului animat Isao Takahata, în vârstă de 78 de ani.

Tobe Hooper, în vârstă de 71 de ani, va veni la Cannes să prezinte filmul său horror lansat în urmă cu 40 de ani, devenit un cult al genului, „The Texas Chain Saw Massacre”, în versiune restaurată 4k (ultra high definition).

Filme de nișă vor fi prezente și în secțiunea Semaine de la critique – dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră – unde vor rula o poveste cu femei-vârcolaci și o alta populată cu zombie.

Actorul și cântărețul francez Lambert Wilson a fost desemnat gazda ceremoniilor oficiale de la cea de-a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes.

Cea de-a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se va încheia pe 25 mai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?